Johnson & Johnson marchează o nouă eră în parcursul său organizațional
Brandul și identitatea vizuală surprind cele mai bune aspecte ale grijii și umanității asumate de către Johnson & Johnson, manifestând în același timp pasiunea și determinarea Companiei de a îmbunătăți sănătatea oamenilor din întreaga lume.
De peste 135 de ani, Johnson & Johnson oferă produse și soluții de îngrijire a sănătății oamenilor din întreaga lume. Acum, cu un accent exclusiv pe inovație și abordarea celor mai dificile provocări ale sănătății, compania își actualizează identitatea vizuală și unește segmentul medtech cu cel farmaceutic sub numele de Johnson & Johnson, pentru a-și întări puterea comună în domeniul îngrijirii medicale. Anunțul marchează următoarea etapă în parcursul companiei Johnson & Johnson, care își folosește expertiza în medicina inovatoare și tehnologia medicală pentru a preveni, trata și vindeca boli complexe și pentru a introduce soluții mai inteligente, mai puțin invazive și mai personalizate.
"Concentrarea noastră exclusivă asupra terapiilor inovatoare și a soluțiilor medtech ne permite să inovăm în întregul spectru healthcare în moduri în care nicio altă companie nu o poate face", a declarat Joaquin Duato, Președinte al Consiliului de Administrație și CEO. "Unificarea celor doua divizii sub un brand actualizat Johnson & Johnson reflectă capacitatea noastră unică de a reimagina asistența medicală prin inovație transformatoare, rămânând în același timp fideli valorilor Crezului Nostru și standardului de performanță pe care pacienții și medicii îl așteaptă de la noi."
În viitor, cele două segmente ale companiei se vor conectata mai puternic la brandul Johnson & Johnson. În timp, Janssen, segmentul farmaceutic al companiei, se va numi Johnson & Johnson Innovative Medicine, iar segmentul tehnologiei medicale va continua să fie numit Johnson & Johnson MedTech.
• Segmentul nostru farmaceutic e în avangarda progresului medical, dezvoltând tratamente revoluționare pentru a transforma viitorul sănătății. Johnson & Johnson Innovative Medicine aplică cu rigurozitate și compasiune principiile științifice în abordarea curajoasă a celor mai complexe afecțiuni din domeniile oncologiei, imunologiei, neuroștiinței, bolilor cardiovasculare, hipertensiunii pulmonare și retinei, și pentru a dezvolta posibilele medicamente ale viitorului.
• Segmentul nostru de tehnologie medicală depune eforturi pentru a rezolva cele mai stringente provocări de healthcare la nivel global, prin inovații la intersecția dintre biologie și tehnologie. Johnson & Johnson MedTech își demonstrează expertiza zi de zi, funizând soluții în chirurgie, ortopedie, probleme ale vederii și soluții intervenționale, căutând permanent rezolvări mai inteligente, mai puțin invazive și mai personalizate. Noua identitate de brand Johnson & Johnson construiește pe baza principiilor fundamentale ale Companiei, dar actualizează elementele cheie pentru a reflecta într-un mod incluziv, cald și uman inovația și valorile companiei.
• Logo/Sigla. Noul logo este modernizat pentru acest nou capitol din viața Companiei. Fiecare literă este desenată cu o singură mișcare de peniță, creând un contrast care oferă atât un sentiment de surpriză, cât și de umanitate. Compania va utiliza atât versiunea lungă, cât și pe cea scurtă a logo-ului, extinzând și construind mai multă echitate în jurul unui "J&J" de formă scurtă pentru a se prezenta într-un mod mai personal, contemporan - în special în interfețele digitale. Brandul va avea și o versiune animată pentru a se adapta diferitelor platforme de publicare.
• Culoarea. Johnson & Johnson va continua să folosească culoarea roșie, orientându-se către o nuanță reîmprospătată, strălucitoare și contemporană care vorbește despre capacitatea de a răspunde cu urgență provocărilor de sănătate, de a evolua cu vremurile și de a stabili ritmul.
• Ampersand/Simbol. Noul simbol "&" reflectă natură noastră grijulie și umană. Acesta capătă valențe de reprezentare globală și reprezintă deschiderea mărcii, precum și legăturile intrinseci care animă scopul companiei.
• Direcție Artistică. Elementele din stilul de design - care include ilustrații, fotografii și altele - au fost create pentru a invoca energie, optimism și incluzivitate, profilând în același timp o abordare unică și distinctivă în healthcare.
„Noua identitate vizuală Johnson & Johnson transmite abordarea noastră curajoasă a inovației în domeniul sănătății, rămânând fidelă grijii pe care o avem față de pacienții noștri din întreaga lume”, a declarat Vanessa Broadhurst, Vicepreședinte Executiv al Afacerilor Corporative Globale. „Suntem extrem de mândri de impactul semnificativ pe care l-am demonstrat de mai mult de un secol și profităm de capacitatea noastră științifică pentru a impacta profund sănătatea umanității.”
Noul logo, culorile și fontul vor fi lansate în timp pe toate materialele companiei, ambalajele produselor și activele de branding.
Despre Johnson & Johnson
La Johnson & Johnson, credem că sănătatea este totul. Puterea noastră în inovația în domeniul sănătății ne permite să construim o lume în care bolile complexe sunt prevenite, tratate și vindecate, în care tratamentele sunt mai inteligente și mai puțin invazive, iar soluțiile sunt personale. Prin expertiza noastră în medicina inovatoare și MedTech, suntem poziționați în mod unic pentru a inova în întregul spectru de soluții de asistență medicală astăzi pentru a oferi descoperirile de mâine și pentru a avea un impact profund asupra sănătății umanității.