Johnson & Johnson donează peste jumătate de milion de lei
Fondurile sunt destinate achiziţiei echipamentului individual de protecţie al profesioniştilor din domeniul sănătăţii din prima linie şi pentru asigurarea siguranţei pacienţilor cronici în contextul continuării tratamentului pe durata pandemiei cu noul coronavirus.
Bucureşti, 15 aprilie 2020 – Johnson & Johnson Romania face donaţii financiare de 650.000 de lei pentru a susţine comunitatea locală în răspunsul la pandemia COVID-19. Sprijinul este acordat prin intermediul Crucii Roşii Române, Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) şi a unui program logistic adresat pacienţilor cronici.
Pentru a sprijini efortul profesioniştilor din domeniul sănătăţii din prima linie în gestionarea COVID-19, Johnson & Johnson Romania donează 300.000 de lei fondului de urgenţă al Crucii Roşii Române pentru achiziţia de echipament individual de protecţie şi echipament necesar unităţilor de terapie intensivă. Crucea Roşie Română se va coordona cu autorităţile statutului în vederea distribuirii acestor echipamente.
Compania răspunde solicitării primite din partea FABC prin oferirea unui sprijin financiar de 50.000 de lei pentru protejarea pacienţilor diagnosticaţi cu cancer, care, în această perioadă, fac parte din categoria persoanelor vulnerabile cele mai expuse la COVID-19. Dincolo de ameninţarea pe care noul coronavirus o reprezintă pentru viaţa lor, pacienţii oncologici sunt la risc în eventualitatea întreruperii tratamentului. Pentru majoritatea acestor pacienţi, în principal cu vârste peste 60 de ani, este critică deplasarea în siguranţă la spital în vederea administrării medicaţiei şi un prim pas în acest sens este echipamentul individual de protecţie care va fi achiziţionat de asociaţia de pacienţi.
Sévan Kaloustian, Managing Director al Janssen Companiile Farmaceutice ale Johnson & Johnson Romania, a spus: „De-a lungul timpului, compania noastră s-a implicat de nenumărate ori în gestionarea unora dintre cele mai severe crize din domeniul sănătăţii. Din nou, ne confruntăm cu o criză de sănătate publică şi este nevoie de efortul tuturor pentru a-i face faţă şi pentru a o controla. Aşa cum am anunţat, răspundem acestei pandemii pe mai multe direcţii care presupun atât eforturile companiei noastre în dezvoltarea vaccinului candidat COVID-19, cât şi demersurile pe care le facem pentru a sprijini autorităţile şi efortul local al comunităţilor din care facem parte. Pentru a fi puternici, este important să rămânem alături unii de ceilalţi.”
Demersurile Johnson & Johnson Romania sunt într-o etapă avansată pentru dezvoltarea unui program logistic, susţinut printr-o investiţie totală de 300.000 de lei, al cărui obiectiv este asigurarea transportului pacienţilor la spitale pentru administrarea medicaţiei, în cazurile în care acest lucru este necesar. Totodată, mijloace alternative pentru administrarea medicamentelor injectabile vor fi puse la dispoziţia pacienţilor care au nevoie de acest lucru.
Pentru gestionarea pandemiei COVID-19, Johnson & Johnson echivalează donaţiile făcute individual de angajaţii săi din întreaga lume, într-o paritate de dolar la dolar, până la suma de 1 milion de dolari, pentru a sprijini organizaţiile Fondul de Solidaritate COVID-19 (COVID-19 Solidarity Response Fund) şi Campania de Luptă împotriva Coronavirusului a Fundaţiei Centrului de Prevenire şi Control a Bolilor (CDC Foundation Combat Coronavirus Campaign).