Skip to main content

Căutare

Joaquin Duato este numit Preşedinte al Consiliului PhRMA

Joaquin Duato este numit Preşedinte al Consiliului PhRMA

Începând cu data de 9 ianuarie, Joaquin Duato, Vicepreşedinte Executiv şi Preşedintele la nivel global al diviziei farmaceutice a companiei Johnson & Johnson, devine Preşedintele Consiliului director al Asociaţiei Americane a Cercetătorilor şi Producătorilor din Domeniul Farmaceutic (Pharmaceutical Research and Manufacturers of America- PhRMA). Anterior, domnul Duato a deţinut rolul de preşedinte-ales al Consiliului PhRMA şi îl succede pe George Scangos, CEO al companiei Biogen.


„Îi urez bun-venit lui Joaquin Duato în noua sa calitate de Preşedinte al Consiliului şi îi mulţumesc lui George Scangos pentru mandatul său”, a declarat Stephen J. Ubl, Preşedinte şi CEO al PhRMA. „Datorită investiţiilor constante în cercetare şi dezvoltare, cercetătorii din domeniul biofarmaceutic şi oamenii de ştiinţă au dobândit o cunoaştere mai bună a afecţiunilor şi o capacitate mai mare de a valorifica noile progrese ştiinţifice. Concentrarea lui Joaquin asupra rolului industriei noastre în creşterea calităţii vieţii va fi crucială pe măsură ce colaborăm cu toate părţile implicate pentru a îmbunătăţi sistemul de îngrijire a sănătăţii şi a-l face mai receptiv la nevoile pacienţilor”, a adăugat acesta.

Joaquin Duato deţine poziţia de Preşedinte la nivel global al diviziei farmaceutice a Johnson & Johnson din luna ianuarie 2011. Pe parcursul carierei sale de 28 de ani în cadrul Johnson & Johnson, domnul Duato a lucrat pentru segmentele farmaceutice şi dispozitive medicale ale companiei, a deţinut funcţii de conducere regionale şi a coordonat afaceri pe pieţele locale din diverse ţări şi regiuni. Joaquin Duato deţine o diplomă MBA din partea Universităţii ESADE, Barcelona, şi este absolvent al Masterului în Managementul Internaţional în cadrul Universităţii Thunderbird din Statele Unite ale Americii. Pasiunea pentru educaţie este de altfel reflectată şi de apartenenţa sa la consiliul organizaţiei internaţionale non-profit „Salvaţi Copiii”.


„Parafrazându-l pe Dr. Paul Janssen, <<pacienţii aşteaptă>>, medicamentele sunt singura şi cea mai bună speranţă pentru a trata şi a vindeca unele dintre cele mai devastatoare afecţiuni. Asistăm la descoperiri extraordinare în medicină, de aceea, misiunea mea din noua poziţie în cadrul PhRMA va fi să mă asigur că pacienţii au acces la tratamentele de azi şi descoperirile de mâine” a declarat domnul Duato.